Au trecut exact o saptamana si o zi de cand am primit vacanta… Am incercat sa scriu dar inspiratia avea programare la bronzat asa ca si-a facut bagajele, m-a pupat in fund cu scuzele de rigoare si si-a luat talpasita.
S-a intors tocmai inainte sa-mi pierd rabdarea, sa dobandesc o frustrare ori doua…
Dar momentul de iluminare a fost auditia unei melodii a unui cantaret de care nu am mai auzit [Rob Dougan].
Oricum, dupa ce am auzit melodia, nu mi-a luat mult pana am scos albumul si … am atins Nirvana!
Asta s-a intamplat joi, vineri eram deja “on the run”. Adica aveam atitudine de scriitor, fericit detinator de muza [muzica]. Seara de vineri s-a incheiat cu mine pe masina tatei din gradina [aceea de pe butuci] uitandu-ma ca si cainii la luna. Inca se vedea pe cer urmele avioanelor desi era aproape intuneric de tot. Fara sa vreau, auzeam undeva-n background melodia “Praf de stele” de la Vita de Vie. Respirasem adanc aerul apoi m-am trantit la somn.
Sambata am plecat de dimineata, deci inca nu reuseam sainteleg ce se intampla.
Cumparaturi cu tata, o lista giganta, el nu era in the mood asa ca m-a trimis pe mine in Misiune Imposibila.
M-am simtit ca un om matur, atata timp cat a fost pe banii altcuiva.
Lista a fost enorm de mare, alimente in principal. Ma’ a sunat pe mobilul meu sa vorbeasca cu tata. Pe cand imi da telefonul inapoi, vad poza lui pe ecran si instinctiv vreau sa ma uit inca o data la name-tag-urile pe care le am cu numele meu [Saga] si al lui [Draud].
Atunci mi-a venit sa imi bag capul in bazinul cu somoni. Il uitasem! Il uitasem! Eram complet stupefiata. Nu stiu cum sa intamplat dar am uitat sa fac primul luru pe care il fac de obicei cand ma trezesc… adica sa imi pun name-tag-urile!
A urmat o vizita la rude, eu zaceam in sufragerie uitandu-ma la televizor tot timpul. Nu aveam nici cel mai mic gram de chef … Poate nu pare mare motiv de suparare, dar imi lipsea. Am acuzat o senzatie neplacuta la stomac si am scapat cu basma curata.
Si acum sa explic titlul.
Ma cer la toaleta de la o emisiune in direct : adica ma cer la toaleta de la emisiunea in direct care este viata mea defapt. Cred ca sambata am fost cel mai depresiv moderator din istoria emisiunilor in direct. [Am si un rating ... depinde de sezon... acum suntem la sezonul 16]
miercuri, 24 iunie 2009
luni, 22 iunie 2009
Pana alba in cafea amaruie
"-Ce faci tu cand iubesti?", intrebarea strainului imi rasuna in minte ca o nelamurire eterna. Nu am raspuns la intrebarea aceea. Imi incruntasem fruntea destul, atata timp pierdut in franjurile matasoase ale unui sentiment sufocant si letal in cele din urma. Palma lui imi atinge usor scaunul apoi imi mangaie incet bratul posterior. Se aseaza tacut, impinge tacamuri apoi isi incuciseaza mainile pe masa, inainte sa isi infunde chipul in stramtoarea bratelor lui ... ma priveste inca o data apoi ofteaza.
"-Ce faci tu cand iubesti?", aceiasi intrebare la care raspund in gand. Mi-as aseza rasuflarea langa a lui, si am face morile de vant sa se invarta frenetic, am impinge canoia in apa curata a oceanului si mi-as aseza mainile langa a lui in efortul nostru de a iesi in larg.
"-Ce faci tu cand iubesti?", mi-as aseza orgoliul langa al lui, alaturi de aschiile trecutului si impreuna ne-am aseza flacara lasandu-le sa arda, sa dispara. Mi-as aseza corpul langa a lui, doar pentru a face pamantul sa se cutremure de bataia neregulata a inimilor noastre.
"-Ce faci tu cand iubesti?", mi-as aseza sicriul langa al lui. As cere ca trunchiul meu neinsufletit sa impartaseasca acelasi cimitir cu el, as cere sa fiu inmormantata la dreapta lui. As cere ca flori sa ni se aduca in fiecare an pe data de 1 Noiembrie, si o sticla de Johnnie Walker - 21 Year Old.
"-Ce faci tu cand iubesti?".
-Inceteaza! soptesc apoi privesc in jur speriata sperand ca nimeni sa nu fi auzit.
Acesta isi misca usor capul, incercand sa adopte o pozitie cat mai comoda. Privesc retrospectiv la mine, la intreaga situtie si imi dau seama ca daca cineva m-ar fi auzit, ar fi spus clar ca am probleme.
"-De ce nu ii spui?", aud vocea subconstientului meu ce a adoptat vocea celui care a pus prima intrebare.
-Fiindca, strang pumnii asezati pe genunchii mei, apoi continuu discutia asta in gand. Nu pot sa pierd in felul acesta! scrasnesc din dinti apoi imi inchid ochii lasandu-ma usor pe spate, relaxandu-mi muschii.
"-Stii bine ca el nu are sa iti spuna."
-El nu are ce sa imi spuna, el nici macar nu este langa mine. Uite! spun pocnind din degete. A disparut! A disparul si el, si senzatia mea de apartenenta. A disparut totul, si tot ce a ramas sunt eu avand in spate acest background pastelat pe care nu vreau sa il inteleg.
"-Reprezinta trecut, prezentul si viitorul tau."
-Pare pictat de un orb. Asta este viata mea defapt, nu? Asta vrei sa spui. Asta reprezinta multitudinea de culori, de forme inclare, de linii drepte, carne, intrerupte si serpuite, aceste cercuri si stele, acesti trandafiri nefinisati, acesti spini pe care pare sa calce acest punct care sunt eu defapt, nu?
"-Pictura poate prinde forma, trebuie doar sa crezi si sa vizualizezi in mintea ta imaginea, ea se va materializa aici."
-Suntem deja in mintea mea, in inconstientul meu, ori ai uitat asta?
"-Ce doresti tu cel mai mult de la el? Ori mai bine spus, ce ai vrea sa poti avea ca sa reusesti sa continui sa traiesti in pace?"
-Tot ce doresc...
"-Nu, ma intrerupe acesta. Trebuie sa inchizi ochii, si doar atunci cand vei crede in ceea ce speri, vei putea sa deschizi ochii."
-Bine, oftez tragand aer in piep ca mai apoi sa ma las greu pe spate, in gol insa simt cum ceva moale mi-a blocat caderea, imi las si bratele care prind ceva la fel de moale ca materialul pe care stau... pare sa aibe brate puternice, banuiesc ca este un fotoliu.
"-Deci?"
-Nu pot! Nu pot sa iti arat tie ceva atat de intim.
"-Dar eu stiu deja, vreau doar ca tu sa accepti dorinta ta, dorinta ta de a adormii cu capul pe pieptul lui, stiu, este foarte intim pentru tine dar nu este nici un mare pacat. Spre deosebire de gandurilea altora, as putea zice ca esti pana peste poate de decenta."
-Uite! arat cu degetul spre imensul tablou din fata mea. Acestia suntem noi? ma ridic in piciore si pasesc langa tablou. Uite, sunt eu, este si el ... suntem chiar frumosi impreuna. De ce se misca imaginea din tablou?
"-Fiindca imaginea ta asupra voastra este schimbatoare, tabloul este mereu pregatit sa arate ceea ce tu vezi."
-Minunat, spun eu atingand cu degetul usor capatul panzei tabloului ce se tulbura usor, ca si cum ai arunca o pietricica intr-un lac linistit.
"-Vezi? Nu a fost asa greu pana la urma..."
-Intradevar... ce minunat este el, uita-te la el... acele maini dupa care tanjeam atat de mult imi mangaiau parul usor in timp ce eu imi impropteam capul de pieptul lui...
"-Ce faci tu cand iubesti?"
-Eu visez.
"-Ce faci tu cand iubesti?", aceiasi intrebare la care raspund in gand. Mi-as aseza rasuflarea langa a lui, si am face morile de vant sa se invarta frenetic, am impinge canoia in apa curata a oceanului si mi-as aseza mainile langa a lui in efortul nostru de a iesi in larg.
"-Ce faci tu cand iubesti?", mi-as aseza orgoliul langa al lui, alaturi de aschiile trecutului si impreuna ne-am aseza flacara lasandu-le sa arda, sa dispara. Mi-as aseza corpul langa a lui, doar pentru a face pamantul sa se cutremure de bataia neregulata a inimilor noastre.
"-Ce faci tu cand iubesti?", mi-as aseza sicriul langa al lui. As cere ca trunchiul meu neinsufletit sa impartaseasca acelasi cimitir cu el, as cere sa fiu inmormantata la dreapta lui. As cere ca flori sa ni se aduca in fiecare an pe data de 1 Noiembrie, si o sticla de Johnnie Walker - 21 Year Old.
"-Ce faci tu cand iubesti?".
-Inceteaza! soptesc apoi privesc in jur speriata sperand ca nimeni sa nu fi auzit.
Acesta isi misca usor capul, incercand sa adopte o pozitie cat mai comoda. Privesc retrospectiv la mine, la intreaga situtie si imi dau seama ca daca cineva m-ar fi auzit, ar fi spus clar ca am probleme.
"-De ce nu ii spui?", aud vocea subconstientului meu ce a adoptat vocea celui care a pus prima intrebare.
-Fiindca, strang pumnii asezati pe genunchii mei, apoi continuu discutia asta in gand. Nu pot sa pierd in felul acesta! scrasnesc din dinti apoi imi inchid ochii lasandu-ma usor pe spate, relaxandu-mi muschii.
"-Stii bine ca el nu are sa iti spuna."
-El nu are ce sa imi spuna, el nici macar nu este langa mine. Uite! spun pocnind din degete. A disparut! A disparul si el, si senzatia mea de apartenenta. A disparut totul, si tot ce a ramas sunt eu avand in spate acest background pastelat pe care nu vreau sa il inteleg.
"-Reprezinta trecut, prezentul si viitorul tau."
-Pare pictat de un orb. Asta este viata mea defapt, nu? Asta vrei sa spui. Asta reprezinta multitudinea de culori, de forme inclare, de linii drepte, carne, intrerupte si serpuite, aceste cercuri si stele, acesti trandafiri nefinisati, acesti spini pe care pare sa calce acest punct care sunt eu defapt, nu?
"-Pictura poate prinde forma, trebuie doar sa crezi si sa vizualizezi in mintea ta imaginea, ea se va materializa aici."
-Suntem deja in mintea mea, in inconstientul meu, ori ai uitat asta?
"-Ce doresti tu cel mai mult de la el? Ori mai bine spus, ce ai vrea sa poti avea ca sa reusesti sa continui sa traiesti in pace?"
-Tot ce doresc...
"-Nu, ma intrerupe acesta. Trebuie sa inchizi ochii, si doar atunci cand vei crede in ceea ce speri, vei putea sa deschizi ochii."
-Bine, oftez tragand aer in piep ca mai apoi sa ma las greu pe spate, in gol insa simt cum ceva moale mi-a blocat caderea, imi las si bratele care prind ceva la fel de moale ca materialul pe care stau... pare sa aibe brate puternice, banuiesc ca este un fotoliu.
"-Deci?"
-Nu pot! Nu pot sa iti arat tie ceva atat de intim.
"-Dar eu stiu deja, vreau doar ca tu sa accepti dorinta ta, dorinta ta de a adormii cu capul pe pieptul lui, stiu, este foarte intim pentru tine dar nu este nici un mare pacat. Spre deosebire de gandurilea altora, as putea zice ca esti pana peste poate de decenta."
-Uite! arat cu degetul spre imensul tablou din fata mea. Acestia suntem noi? ma ridic in piciore si pasesc langa tablou. Uite, sunt eu, este si el ... suntem chiar frumosi impreuna. De ce se misca imaginea din tablou?
"-Fiindca imaginea ta asupra voastra este schimbatoare, tabloul este mereu pregatit sa arate ceea ce tu vezi."
-Minunat, spun eu atingand cu degetul usor capatul panzei tabloului ce se tulbura usor, ca si cum ai arunca o pietricica intr-un lac linistit.
"-Vezi? Nu a fost asa greu pana la urma..."
-Intradevar... ce minunat este el, uita-te la el... acele maini dupa care tanjeam atat de mult imi mangaiau parul usor in timp ce eu imi impropteam capul de pieptul lui...
"-Ce faci tu cand iubesti?"
-Eu visez.
duminică, 21 iunie 2009
Un copil nascut ieri
-Da! Am gasit, evrica!
-Spune, ce ai gasit?
-L-am visat, dar nu mai pune intrebari! Lasa-ma sa povestesc singura. Am simtul coordonarii.
-Bine, spune.
-Taci mai, taci!
...
Deci, scrach this. Incepem de la inceput.
Da! Am gasit, evrica!
L-am visat din nou, defapt il visez aproximativ in fiecare noapte si nu, nu e mereu personajul principal ... defapt mai niciodata. Reusesc sa il vad/simt/miros/ating cam cinci minute [asta in desfasurarea cronoligica din vis] si am mentionat asta fiindca in realitate probabil nu a fost decat o secunda, poate doua.
De data aceasta se facea ca m-a ajutat sa imi impachetez hainele in masina lui, un Volvo S40 negru metalizat, si am plecat impreuna. Eram fericita cu el, foarte fericita. Am ajuns pe un deal, aparent ne cumparasem o casa acolo [nu ma intreba cand, nu stiu]. Eu vroiam sa fac o petrecere pentru inaugurarea casei, si am chemat vecinii care probabil locuiau in case invizibile fiindca nu erau alte case pe raze de kilometri, dar erau vecinii la noi. Muzica mergea nu foarte tare, erau mese cu aperitive, eram fericita. La un moment dat vine una dintre vecine la mine si imi spune "Vino, pleaca Draud, pleaca!". Eu am ramas in stare de soc apoi am fugit spre garaj sa vad ce se intampla. Bat in geamul masinii sa imi deschida usa, aveam lacrimi in ochi. Acesta imi deschide usa si urc, la care el imi spune.
-Eu am venit cu tine aici sa fim doar noi, ei nu au ce cauta aici.
-Am inteles, ingan eu, imi pare foarte rau. Plecam! Plecam de aici, si uitam de ei, ramane doar noi. El ma priveste, i se incalzise privirea glaciara de inainte, se intinde si imi saruta fruntea, porneste masina si am plecat impreuna.
Draud, Draud este personajul principal masculin din urmatoarele mele doua proiecte ["365 Scrisori / Clandestin"], "Draud" este defapt numele pe care l-am dat unei "muze" de'a mea in dorinta de a pastra ascunsa placerea pe care o gasesc in el.
Oricum, nu stiu ce vrea sa insemne visul, ori daca inseamna ceva. Situatia m-a uimit, fiindca in vise aveam de obicei aceiasi relatie ca cea din realitate, adica una destul de rece. Tin minte un vis pe care l-am avut saptamana asta ... marti ori miercuri, nu stiu exact. Se facea ca trebuia sa plecam de la o inmormantare, si eram langa el, asteptam la semafor. Intreaga imagine era printr-un filtru de culoare gen "sepia" doar ca mai deschisa la culoare. Si cand am ajuns pe partea cealalta a strazii, l-am prins cu toata palma de mana, moment in care el se intoarce spre mine si ma priveste rece ... apoi spune:
-De ce m-ai prins de mana?
Eu imi retrag mana rusinandu-ma si ma trezesc.
De ce "Un copil nascut ieri"?
Nici in realitate dar nici in universul fictional, acesta nu are o puritate "edenica"... in nici un caz. Il vad ca pe o persoana ce-si cunoaste abilitatile, si cand aceste abilitati ii sunt puse sub semnul intrebarii, acesta face tot posibilul sa demonstreze persoanei ce incearca sa discrediteze dar atat si lui [inca o data], ca el poate ceea ce crede cu atata putere ca poate.Il vad ca pe un personaj puternic, care totusi [in realitate] are anumite scapari, momente in care pare sa aiba o lipsa de identitate [asta cand merge incotro merge turma, turma fiind prietenii lui]. Dar dupa ce am citit "Ceea ce nu ne spun barbatii dar noi femeile trebuie sa stim", am reusit sa inteleg si asta. Si defapt nu este lipsa de personalitate, ci este mediul lui, este conduita pe care o ia in cadrul protector al cercului de prieteni] Inteleg si de ce ii place atat de mult fotbalul de Liga I, si am incercat un experiment. Vizionarea unor meciuri de fotbal [vroiam neaparat sa ii inteleg perspectiva]. Pentru el, si pentru baieti/barbati/bunici in general, fotbalul este echivalent cu telenovelele la fete/femei/bunici. Pentru ei este un spectacol, care are un inceput, un punct culminat si, daca destinul este ingaduitor, un final fericit [asta in cazul in care echipa cu care'si au sufletul, castiga].
Este ca un copil nascut ieri, unul pe care il plac, unul foarte dragut si unul pe care am reusit sa il inteleg intr-un final.
-Spune, ce ai gasit?
-L-am visat, dar nu mai pune intrebari! Lasa-ma sa povestesc singura. Am simtul coordonarii.
-Bine, spune.
-Taci mai, taci!
...
Deci, scrach this. Incepem de la inceput.
Da! Am gasit, evrica!
L-am visat din nou, defapt il visez aproximativ in fiecare noapte si nu, nu e mereu personajul principal ... defapt mai niciodata. Reusesc sa il vad/simt/miros/ating cam cinci minute [asta in desfasurarea cronoligica din vis] si am mentionat asta fiindca in realitate probabil nu a fost decat o secunda, poate doua.
De data aceasta se facea ca m-a ajutat sa imi impachetez hainele in masina lui, un Volvo S40 negru metalizat, si am plecat impreuna. Eram fericita cu el, foarte fericita. Am ajuns pe un deal, aparent ne cumparasem o casa acolo [nu ma intreba cand, nu stiu]. Eu vroiam sa fac o petrecere pentru inaugurarea casei, si am chemat vecinii care probabil locuiau in case invizibile fiindca nu erau alte case pe raze de kilometri, dar erau vecinii la noi. Muzica mergea nu foarte tare, erau mese cu aperitive, eram fericita. La un moment dat vine una dintre vecine la mine si imi spune "Vino, pleaca Draud, pleaca!". Eu am ramas in stare de soc apoi am fugit spre garaj sa vad ce se intampla. Bat in geamul masinii sa imi deschida usa, aveam lacrimi in ochi. Acesta imi deschide usa si urc, la care el imi spune.
-Eu am venit cu tine aici sa fim doar noi, ei nu au ce cauta aici.
-Am inteles, ingan eu, imi pare foarte rau. Plecam! Plecam de aici, si uitam de ei, ramane doar noi. El ma priveste, i se incalzise privirea glaciara de inainte, se intinde si imi saruta fruntea, porneste masina si am plecat impreuna.
Draud, Draud este personajul principal masculin din urmatoarele mele doua proiecte ["365 Scrisori / Clandestin"], "Draud" este defapt numele pe care l-am dat unei "muze" de'a mea in dorinta de a pastra ascunsa placerea pe care o gasesc in el.
Oricum, nu stiu ce vrea sa insemne visul, ori daca inseamna ceva. Situatia m-a uimit, fiindca in vise aveam de obicei aceiasi relatie ca cea din realitate, adica una destul de rece. Tin minte un vis pe care l-am avut saptamana asta ... marti ori miercuri, nu stiu exact. Se facea ca trebuia sa plecam de la o inmormantare, si eram langa el, asteptam la semafor. Intreaga imagine era printr-un filtru de culoare gen "sepia" doar ca mai deschisa la culoare. Si cand am ajuns pe partea cealalta a strazii, l-am prins cu toata palma de mana, moment in care el se intoarce spre mine si ma priveste rece ... apoi spune:
-De ce m-ai prins de mana?
Eu imi retrag mana rusinandu-ma si ma trezesc.
De ce "Un copil nascut ieri"?
Nici in realitate dar nici in universul fictional, acesta nu are o puritate "edenica"... in nici un caz. Il vad ca pe o persoana ce-si cunoaste abilitatile, si cand aceste abilitati ii sunt puse sub semnul intrebarii, acesta face tot posibilul sa demonstreze persoanei ce incearca sa discrediteze dar atat si lui [inca o data], ca el poate ceea ce crede cu atata putere ca poate.Il vad ca pe un personaj puternic, care totusi [in realitate] are anumite scapari, momente in care pare sa aiba o lipsa de identitate [asta cand merge incotro merge turma, turma fiind prietenii lui]. Dar dupa ce am citit "Ceea ce nu ne spun barbatii dar noi femeile trebuie sa stim", am reusit sa inteleg si asta. Si defapt nu este lipsa de personalitate, ci este mediul lui, este conduita pe care o ia in cadrul protector al cercului de prieteni] Inteleg si de ce ii place atat de mult fotbalul de Liga I, si am incercat un experiment. Vizionarea unor meciuri de fotbal [vroiam neaparat sa ii inteleg perspectiva]. Pentru el, si pentru baieti/barbati/bunici in general, fotbalul este echivalent cu telenovelele la fete/femei/bunici. Pentru ei este un spectacol, care are un inceput, un punct culminat si, daca destinul este ingaduitor, un final fericit [asta in cazul in care echipa cu care'si au sufletul, castiga].
Este ca un copil nascut ieri, unul pe care il plac, unul foarte dragut si unul pe care am reusit sa il inteleg intr-un final.
vineri, 19 iunie 2009
Ce nu ne spun barbatii dar noi femeile trebuie sa stim
Prima mea recomandare, am reusit sa imi inving propriul record, fortata de timp, intr-o ora am dat gata o carte de 182 de pagini. La shopping cu parinti, neavand dispozitia necesara ca sa stau zece minute in fata unui raf de detergent [in fineee]. In locul acestui post, era un alt post care a fost editat. "Tanarul Amant - Fictiune". Motivul pentru care l-am editat si nu am postat urmatoarele sub forma de o postare noua este urmatorul. IMI RETRAG TOATE CUVINTELE, de la primul pana la unul.
Daca nu ai citit, e bine, fiindca intelesesem totul pe dos. Era vorba despre un tablou psihologic facut unui individ care parea banal dar mie imi parea mai "special".
Ei bine, prima mea recomandare pentru fete/femei/bunici este cartea "Ce nu ne spun barbatii, dar noi femeile trebuie sa stim" scrisa de Bob Berkowitz & Roger Grittines. Oricum, desi am reusit sa o citesc fugitiv si nu am reusit sa o cumpar inca dar m-a lasat masca. Adica, a trebuit [la figurat] sa rup toate foile si ideile pe care le aveam in cap. Noi femeile/fetele/bunicile avem tendinta sa gandim prea mult, muuuult prea mult. Deci, totul se reduce la chestiute foarte simple. Si ah, punctul culminant ... este o mare diferenta intre Flirt si Amagire. Deci, oricum, dupa ce am lasat-o din mana, eram ca dupa o excursie pe luna.
E clar ca avem in general o imagine disfunctionala despre rasa masculina.
Daca nu ai citit, e bine, fiindca intelesesem totul pe dos. Era vorba despre un tablou psihologic facut unui individ care parea banal dar mie imi parea mai "special".
Ei bine, prima mea recomandare pentru fete/femei/bunici este cartea "Ce nu ne spun barbatii, dar noi femeile trebuie sa stim" scrisa de Bob Berkowitz & Roger Grittines. Oricum, desi am reusit sa o citesc fugitiv si nu am reusit sa o cumpar inca dar m-a lasat masca. Adica, a trebuit [la figurat] sa rup toate foile si ideile pe care le aveam in cap. Noi femeile/fetele/bunicile avem tendinta sa gandim prea mult, muuuult prea mult. Deci, totul se reduce la chestiute foarte simple. Si ah, punctul culminant ... este o mare diferenta intre Flirt si Amagire. Deci, oricum, dupa ce am lasat-o din mana, eram ca dupa o excursie pe luna.
E clar ca avem in general o imagine disfunctionala despre rasa masculina.
-Da! tipa orgasmic. Am atins Nirvana.
Bocete-n o cete, departe de fete'ncruntate'n dileme
Aspreste'n dorinte extreme mersu'n cete.
Canta'n extern, sufletul ramane incrustat in diademe,
Raman'n creasta de om, in frunte de ateu
Ce graieste'n ciuda principiilor dupa care se ghideaza :"L-am vazut pe Dumnezeu!".
Cine sunt eu? Spune lume, cine sunt eu!
Copilu'n bratele strazii,
Pata de sange in albul zapezii,
Fluture inaintea omizii,
Cruntul adevar in ziua judecatii,
Fratele tradator in mijlocul lumii,
Credinta'n mijlocul razboirii,
Sinucidere inaintea trairii,
Bastardul omenirii?
Asta sunt?
Aspreste'n dorinte extreme mersu'n cete.
Canta'n extern, sufletul ramane incrustat in diademe,
Raman'n creasta de om, in frunte de ateu
Ce graieste'n ciuda principiilor dupa care se ghideaza :"L-am vazut pe Dumnezeu!".
Cine sunt eu? Spune lume, cine sunt eu!
Copilu'n bratele strazii,
Pata de sange in albul zapezii,
Fluture inaintea omizii,
Cruntul adevar in ziua judecatii,
Fratele tradator in mijlocul lumii,
Credinta'n mijlocul razboirii,
Sinucidere inaintea trairii,
Bastardul omenirii?
Asta sunt?
Dro-Drai
Toti am stiut ca exista viata, exista intr-o forma pura si calda, intr-o stare exotica si frenetica... Am cunoscut-o cu totii, fie cand era beata, fie cand era in perioada aceea a lunii, fie cand facea auto-stop-ul, fie cand era pe punctul sa se sinucida.
Da, viata din noi are mereu tentative esuate, sticlute cu mesaje criptate aruncate in marile de multime in care se pierdea fara a fi gasita. Speranta ei vremelnica, candoarea ei atat de inocenta. Nu gaseai nimic sa o deosebeasca de un nor alb ca zapada. Ea, un duh de bine, o speranta intr-un posteritate barbara.
Viata este alta decat noi, nu noi o traim pe ea, ci ea ne traieste pe noi.
Inca din momentul in care spermatozoidul a intalnit ovului ... inca de atunci ea se infiripa subtil in noi. Si totul, nu din dorinta ei, ci o putere mai suprema decat oricare dintre noi.
Acesta straina imbuteliata intr-un corp omenesc, acesta tresarire. Oare cum se simte ea, aceasta suflare ce ne-a fost data fara a fi intrebata daca doreste sa prinda radacini intr-un corp micut cu un destin necunoscut.
Nu noi traim viata, ea ne traieste pe noi.
Si va puteti imagina zbaterea ei, zbaterea ei sub impulsurile noastre carnale, nevinovatia ei ... buimacia ei? Straina ce trebuie sa conduca un corp si sa aiba o existenta despre care nu stie, un curs pe care trebuie sa il urmeze. E ca si cum ai pune un copil ce abea a invatat sa mearga taras sa strabata un labirint infinit.
Cu ce drept Dumnezeu a luat-o si a pus-o in noi? O meritam noi cumva? Am facut ceva demn de laudat ori ceva demn de o asemenea onoare?
Nu, nu noi traim viata, ci ea ne traieste pe noi.
A stricat Dumnezeu ceva atat de minunat cum e ea, punand-o in noi, niste papusi cu sireturile dezlegate ce nu putem lega doua cuvinte fara a incerca sa aratam ca noi putem mai mult decat multimea.
E crud, e crud fata de viata.
Necrutata la nesfarsit, inchisa in noi , reiese la suprafata doar cand chicotim mai putin diabolic decat deobicei, tresare in noi cand ne vedem primul nascut ca apoi sa moara cand il ucidem cu o maturizare prematura. Acestia nu trebuie sa isi piarda lumina lor de licurici pe care daca invata sa si-o intretina o pot purta pana cand moartea isi va spune cuvantul.
Nu viata a fost disfunctionala, ci alegerile noastre, trairea altora ce s-a rasfrant asupra noastra asemenea unei alunecari de pamant.
Poate, doar poate, nu viata ne-a deformat nou caracterul si umanitatea, ci poate noi am distrus-o pe ea.
Egoismul nostru ne-a blocat intre patru pereti de beton, am dezvoltat o fobie acuta la natura.
Si poate... noi am stricat viata... nu ea pe noi
Da, viata din noi are mereu tentative esuate, sticlute cu mesaje criptate aruncate in marile de multime in care se pierdea fara a fi gasita. Speranta ei vremelnica, candoarea ei atat de inocenta. Nu gaseai nimic sa o deosebeasca de un nor alb ca zapada. Ea, un duh de bine, o speranta intr-un posteritate barbara.
Viata este alta decat noi, nu noi o traim pe ea, ci ea ne traieste pe noi.
Inca din momentul in care spermatozoidul a intalnit ovului ... inca de atunci ea se infiripa subtil in noi. Si totul, nu din dorinta ei, ci o putere mai suprema decat oricare dintre noi.
Acesta straina imbuteliata intr-un corp omenesc, acesta tresarire. Oare cum se simte ea, aceasta suflare ce ne-a fost data fara a fi intrebata daca doreste sa prinda radacini intr-un corp micut cu un destin necunoscut.
Nu noi traim viata, ea ne traieste pe noi.
Si va puteti imagina zbaterea ei, zbaterea ei sub impulsurile noastre carnale, nevinovatia ei ... buimacia ei? Straina ce trebuie sa conduca un corp si sa aiba o existenta despre care nu stie, un curs pe care trebuie sa il urmeze. E ca si cum ai pune un copil ce abea a invatat sa mearga taras sa strabata un labirint infinit.
Cu ce drept Dumnezeu a luat-o si a pus-o in noi? O meritam noi cumva? Am facut ceva demn de laudat ori ceva demn de o asemenea onoare?
Nu, nu noi traim viata, ci ea ne traieste pe noi.
A stricat Dumnezeu ceva atat de minunat cum e ea, punand-o in noi, niste papusi cu sireturile dezlegate ce nu putem lega doua cuvinte fara a incerca sa aratam ca noi putem mai mult decat multimea.
E crud, e crud fata de viata.
Necrutata la nesfarsit, inchisa in noi , reiese la suprafata doar cand chicotim mai putin diabolic decat deobicei, tresare in noi cand ne vedem primul nascut ca apoi sa moara cand il ucidem cu o maturizare prematura. Acestia nu trebuie sa isi piarda lumina lor de licurici pe care daca invata sa si-o intretina o pot purta pana cand moartea isi va spune cuvantul.
Nu viata a fost disfunctionala, ci alegerile noastre, trairea altora ce s-a rasfrant asupra noastra asemenea unei alunecari de pamant.
Poate, doar poate, nu viata ne-a deformat nou caracterul si umanitatea, ci poate noi am distrus-o pe ea.
Egoismul nostru ne-a blocat intre patru pereti de beton, am dezvoltat o fobie acuta la natura.
Si poate... noi am stricat viata... nu ea pe noi
Da, eu!
Care sunt lucrurile pe care ai de gand sa le impartasesti?
Sunt atat de multe si trebuie sa le trec prin filtrul „Asta ar atrage atentia” ca sa reusesc sa postez doar lucrurile cu adevarat importante, finisate si refinisate... Este mult de munca oricum.
Ai putea sa ne dai numele a doua proiecte mai solide care au sa fie postate pe parcusul dezvoltarii lor?
Da, am inceput un joc stupid cu mine insumi care momentan se numeste „365 de scrisori”, si inca un proiect literar numit „Clandestin” dar desi vorbesc despre ele ca fiind doua proiecte total diferite, ele se imbina dar inca nu m-am hotarat cum sa le lucrez. Stii, procesul de fasonare este foarte dificil, cel putin la mine.
Ai putea sa ne dai asa, un inside la una dintre ele, un mic citat ?
Pai, dupa cum ti-am spus, la modul in care decurge cred ca imbinarea lor este cea mai buna solutie, si da, un mic citat de inceput. Oricum, tin sa mentionez ca este chiar inceputul lucrarii, este ca un fel de multumire/dedicatie a intregii lucrari.
„Am sa-ti pastrez imaginea vie in memoriile mele, din fragmentele codificate din caiete si de prin schite. N-am sa-ti tradez aratarea, din egoism, ca sa nu ma tradez pe mine. N-am sa-ti imit tonalitatea vocii, din egoism, ca sa nu ma tradez pe mine. N-am sa-ti spun numele real, din egoism, ca sa nu ma tradez pe mine. N-am sa-ti marturisesc privirea candva gingasa, din egoism, ca sa nu ma tradez pe mine. Si n-am sa spun! Totul poate fi doar o interpretare gresita a unor zambete aruncate-n vllva de zgomote si rasete. Au fost atingeri 'din greseala', jocuri nevinovate menite doar sa amuze nu sa incite. N-am sa spun la nimeni, din egoism, ca sa nu ma tradez pe mine.”
Deci sa inteleg ca lucrare este o dedicatie de dragoste cuiva?
Nu, nu neaparat de dragoste, am ajuns sa ridic spranceana, cum s-ar zice, la anumite ‚idei’ care vehiculeaza si care devin tot mai dominante. Chiar il intrebam ieri pe tatal meu, din ce moment al vietii noastre existenta noastra devine mediocra si mi-a raspuns ca niciodata.
Sa iti spun de unde a inceput. Chiar si baietii dar in special fetele, si asta in cercul de prietene ‚Vreau sa fiu scriitor’ incep sa spuna ca o femeie insarcinata in cadrul unei povesti este deja cliseic, ca a vorbi despre dragoste te face sa devii mediocru. Si atunci mi-am ridica intrebarea, trebuie sa ne vopsim verzi si sa sustinem ca suntem de pe o alta planeta in care procesul de reproducere se face sub microscop si in incubatoriu? Mi se pare ca lumea vrea tot mai mult sa inceteze sa fie umana. Eu una, sunt o sentimentala si recunosc asta oricand. Acum daca eu reusesc mai bine sa nu-mi arat sentimentele fata de Ixulescu si nu-mi marturisesc sentimentele asta nu inseamna ca refuz partea ‚umana’ din mine. Pur si simplu cred de cuviinta ca poate eu cu Ixulescu nu ne potrivim, daca am ajuns sa il plac, asta este problema sistemului meu cerebral. A fost prost si nu a analizat si logic situatia, s-a luat dupa inima si au plecat amandoi sa se imbete crezand ca eu ma iau dupa ei. [Poti sa razi]
Cum ai putea sa iti descrii modul de a scrie?
Depinde, depinde de tema, de situatie, de starea mea de spirit, de perspectiva pe care o am asupra vietii la momentul respectiv. Cred ca variaza... dar mi-a spus cineva ca e, ci citez „Moarte si durere peste tot.” asa ca, ma rezum la asta. Desi imi place sa uimesc si cateodata ma straduiesc chiar foarte mult sa fac o lucrare consistenta din toate punctele de vedere intr-un stil care sa nu ma caracterizeze dar totusi sa surprinda intr-un mod placut. Cred ca cel mai important este ca un scriitor sa se poata mula foarte usor.
Care sunt lucrurile despre care nu iti place sa scrii?
Nu cred ca exista, adica daca as face o evaluare am scris de la violuri, violenta domestica, credinta, rai si iad in combinatii ciudate, moarte, sinucidere, sentimente de buna-voie in bratele inconstientei [pauza de tras aer in piept] ... Bine, cred cu putere ca exista subiecte despre care nu am scris, eu mai sus am generalizat, dar si chiar doar pe un subiect sunt n perspective asupra unei situatii asa ca, poate nici macar nu am zgariat suprafata... Defapt cu siguranta, nici nu am zgariat suprafata.
Esti o persoana pudica?
Depinde in ce plan al vietii mele. Cand scriu ... probabil am anumite retineri, ori, ma rog, aveam. Un lucru foarte pretios pe care l-am invatat este ca, sunt atatea metode si procedee de-a exprima obraznicia/nerusinarea/vulgaritatea cuiva, un mod foarte real de-a spune lucrurile, asa ca probabil, nu, nu sunt o persoana pudica.
Pe plan personal... nu accept cu usurinta o prietenie ce functioneaza pe criteriul ‚Toate cartile pe masa’, sunt o persoana care simte totusi nevoia constanta de a comunica ceea ce simte, si lucrurile prin care trece dar nu o face direct. Deschid un folder in computerul meu, ii dau un titlu care mi se pare potrivit circumstantei si incep sa scriu. Fie ca o fac obiectiv ori subiectiv, asta este modul meu in care ma exteriorizez.
Deci sa inteleg ca foaia este cea mai buna prietena a ta?
Nu cea mai buna, mai are momente in care parca nici ea nu ma mai asculta. Oricum, cea care tradeaza cel mai mult aici, sunt eu. Am noroc cu faptul ca sunt chiar foarte putine persoane care cunosc cu adevarat viata/experientele/gandurile mele si poate doar ele reusesc sa „pescuiasca” la suprafata realitatea din ceea ce scriu.
Cum este sa fi scriitor?
Nu pot sa spun ca sunt un scriitor, sunt ma repede un plod cu tentinte scriitoricesti, si inca lucrez la asta.
Care sunt lucrurile care te inspira?
Tot ceea ce pot simtii cu ale mele cinci simturi. Am sa exemplific. Iubesc sunetele si imaginile, pot sa fac o lucrare vasta pornind de la un sunet. Sunt o persoana „nocturna”, obisnuiam o perioada sa scriu noaptea, dar mi-am dereglat orarul si nu era prea potrivit. Apreciez o noapte buna, indiferent de vremea de afara ... imi plac apusurile de soare. Nu stiu, sunt foarte multe lucruri care ma inspira.
Ce ne poti spune despre muze umane?
Eu le prefer pe cele animale. Glumeam. Iarasi, depinde de perioada, termenul de valabilitate al ultimei muze a fost de zece luni, dar „terapia de reabilitare” a durat mai mult. Nu stiu, nu am un barem, imi plac oamenii in general.
Si spre final, motto-ul tau, daca se poate.
„Viseaza, viseaza, pana poti sa te izbesti de visul devenit realitate.”
Multumesc
Eu iti multumesc, m-ai descusut bine.
Sunt atat de multe si trebuie sa le trec prin filtrul „Asta ar atrage atentia” ca sa reusesc sa postez doar lucrurile cu adevarat importante, finisate si refinisate... Este mult de munca oricum.
Ai putea sa ne dai numele a doua proiecte mai solide care au sa fie postate pe parcusul dezvoltarii lor?
Da, am inceput un joc stupid cu mine insumi care momentan se numeste „365 de scrisori”, si inca un proiect literar numit „Clandestin” dar desi vorbesc despre ele ca fiind doua proiecte total diferite, ele se imbina dar inca nu m-am hotarat cum sa le lucrez. Stii, procesul de fasonare este foarte dificil, cel putin la mine.
Ai putea sa ne dai asa, un inside la una dintre ele, un mic citat ?
Pai, dupa cum ti-am spus, la modul in care decurge cred ca imbinarea lor este cea mai buna solutie, si da, un mic citat de inceput. Oricum, tin sa mentionez ca este chiar inceputul lucrarii, este ca un fel de multumire/dedicatie a intregii lucrari.
„Am sa-ti pastrez imaginea vie in memoriile mele, din fragmentele codificate din caiete si de prin schite. N-am sa-ti tradez aratarea, din egoism, ca sa nu ma tradez pe mine. N-am sa-ti imit tonalitatea vocii, din egoism, ca sa nu ma tradez pe mine. N-am sa-ti spun numele real, din egoism, ca sa nu ma tradez pe mine. N-am sa-ti marturisesc privirea candva gingasa, din egoism, ca sa nu ma tradez pe mine. Si n-am sa spun! Totul poate fi doar o interpretare gresita a unor zambete aruncate-n vllva de zgomote si rasete. Au fost atingeri 'din greseala', jocuri nevinovate menite doar sa amuze nu sa incite. N-am sa spun la nimeni, din egoism, ca sa nu ma tradez pe mine.”
Deci sa inteleg ca lucrare este o dedicatie de dragoste cuiva?
Nu, nu neaparat de dragoste, am ajuns sa ridic spranceana, cum s-ar zice, la anumite ‚idei’ care vehiculeaza si care devin tot mai dominante. Chiar il intrebam ieri pe tatal meu, din ce moment al vietii noastre existenta noastra devine mediocra si mi-a raspuns ca niciodata.
Sa iti spun de unde a inceput. Chiar si baietii dar in special fetele, si asta in cercul de prietene ‚Vreau sa fiu scriitor’ incep sa spuna ca o femeie insarcinata in cadrul unei povesti este deja cliseic, ca a vorbi despre dragoste te face sa devii mediocru. Si atunci mi-am ridica intrebarea, trebuie sa ne vopsim verzi si sa sustinem ca suntem de pe o alta planeta in care procesul de reproducere se face sub microscop si in incubatoriu? Mi se pare ca lumea vrea tot mai mult sa inceteze sa fie umana. Eu una, sunt o sentimentala si recunosc asta oricand. Acum daca eu reusesc mai bine sa nu-mi arat sentimentele fata de Ixulescu si nu-mi marturisesc sentimentele asta nu inseamna ca refuz partea ‚umana’ din mine. Pur si simplu cred de cuviinta ca poate eu cu Ixulescu nu ne potrivim, daca am ajuns sa il plac, asta este problema sistemului meu cerebral. A fost prost si nu a analizat si logic situatia, s-a luat dupa inima si au plecat amandoi sa se imbete crezand ca eu ma iau dupa ei. [Poti sa razi]
Cum ai putea sa iti descrii modul de a scrie?
Depinde, depinde de tema, de situatie, de starea mea de spirit, de perspectiva pe care o am asupra vietii la momentul respectiv. Cred ca variaza... dar mi-a spus cineva ca e, ci citez „Moarte si durere peste tot.” asa ca, ma rezum la asta. Desi imi place sa uimesc si cateodata ma straduiesc chiar foarte mult sa fac o lucrare consistenta din toate punctele de vedere intr-un stil care sa nu ma caracterizeze dar totusi sa surprinda intr-un mod placut. Cred ca cel mai important este ca un scriitor sa se poata mula foarte usor.
Care sunt lucrurile despre care nu iti place sa scrii?
Nu cred ca exista, adica daca as face o evaluare am scris de la violuri, violenta domestica, credinta, rai si iad in combinatii ciudate, moarte, sinucidere, sentimente de buna-voie in bratele inconstientei [pauza de tras aer in piept] ... Bine, cred cu putere ca exista subiecte despre care nu am scris, eu mai sus am generalizat, dar si chiar doar pe un subiect sunt n perspective asupra unei situatii asa ca, poate nici macar nu am zgariat suprafata... Defapt cu siguranta, nici nu am zgariat suprafata.
Esti o persoana pudica?
Depinde in ce plan al vietii mele. Cand scriu ... probabil am anumite retineri, ori, ma rog, aveam. Un lucru foarte pretios pe care l-am invatat este ca, sunt atatea metode si procedee de-a exprima obraznicia/nerusinarea/vulgaritatea cuiva, un mod foarte real de-a spune lucrurile, asa ca probabil, nu, nu sunt o persoana pudica.
Pe plan personal... nu accept cu usurinta o prietenie ce functioneaza pe criteriul ‚Toate cartile pe masa’, sunt o persoana care simte totusi nevoia constanta de a comunica ceea ce simte, si lucrurile prin care trece dar nu o face direct. Deschid un folder in computerul meu, ii dau un titlu care mi se pare potrivit circumstantei si incep sa scriu. Fie ca o fac obiectiv ori subiectiv, asta este modul meu in care ma exteriorizez.
Deci sa inteleg ca foaia este cea mai buna prietena a ta?
Nu cea mai buna, mai are momente in care parca nici ea nu ma mai asculta. Oricum, cea care tradeaza cel mai mult aici, sunt eu. Am noroc cu faptul ca sunt chiar foarte putine persoane care cunosc cu adevarat viata/experientele/gandurile mele si poate doar ele reusesc sa „pescuiasca” la suprafata realitatea din ceea ce scriu.
Cum este sa fi scriitor?
Nu pot sa spun ca sunt un scriitor, sunt ma repede un plod cu tentinte scriitoricesti, si inca lucrez la asta.
Care sunt lucrurile care te inspira?
Tot ceea ce pot simtii cu ale mele cinci simturi. Am sa exemplific. Iubesc sunetele si imaginile, pot sa fac o lucrare vasta pornind de la un sunet. Sunt o persoana „nocturna”, obisnuiam o perioada sa scriu noaptea, dar mi-am dereglat orarul si nu era prea potrivit. Apreciez o noapte buna, indiferent de vremea de afara ... imi plac apusurile de soare. Nu stiu, sunt foarte multe lucruri care ma inspira.
Ce ne poti spune despre muze umane?
Eu le prefer pe cele animale. Glumeam. Iarasi, depinde de perioada, termenul de valabilitate al ultimei muze a fost de zece luni, dar „terapia de reabilitare” a durat mai mult. Nu stiu, nu am un barem, imi plac oamenii in general.
Si spre final, motto-ul tau, daca se poate.
„Viseaza, viseaza, pana poti sa te izbesti de visul devenit realitate.”
Multumesc
Eu iti multumesc, m-ai descusut bine.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
